Joe Biden face prima cerere către NATO, după ce Putin a anunțat că se retrage din tratatul privind armele nucleare

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 21-02-2023 17:12

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a mulţumit Poloniei pentru sprijinul acordat Ucrainei şi a cerut menţinerea coeziunii în cadrul Alianţei Nord-Atlantice în eforturile de ajutare a Administraţiei de la Kiev să respingă invazia militară rusă, scrie Mediafax.

Biden a apreciat, la Varşovia, că Ucraina este "într-o poziţie mai bună decât a fost vreodată". Statele din cadrul NATO "trebuie să îşi menţină concentrarea", a afirmat Biden, potrivit postului de televiziune CNN. "Eu am arătat clar că angajamentul Statelor Unite este real, iar un an mai târziu aş spune că Alianţa Nord-Atlantică este mai puternică. Pot spune cu mândrie că susţinerea noastră pentru Ucraina rămâne fermă", a adăugat Biden.

Citește și: CTP explică ce au ratat toți românii din discursul lui Putin - Un singur cuvânt: impotență!

"Susţinerea Poloniei pentru Ucraina a fost cu adevărat extraordinară", a precizat Biden, mulţumindu-i preşedintelui Andrzej Duda pentru primirea a peste un milion de refugiaţi ucraineni.

"Relaţiile dintre poporul american şi cel polonez sunt extrem de puternice şi profunde", a remarcat preşedintele Statelor Unite.