FOTO - Imagini terifiante din Caraș-Severin: Acoperișul unui sanatoriu care adăpostea zeci de bolnavi s-a prăbușit

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 21-02-2023 17:06
Actualizat: 21-02-2023 17:13

O parte a acoperișului clădirii Sanatoriului Marila (Caraș Severin), în care sunt tratați pacienții cu tuberculoză, s-a prăbușit marți dimineață, relatează expresdebanat.ro.

Pagubele sunt însemnate, susține managerul unității medicale, Mircea Popescu. Din fericire nu există victime, însă clădirea nu mai prezintă nicio siguranță, astfel că, astăzi, toți pacienții vor fi transferați la spitalul din Oravița.

„Pagubele sunt suficient de mari încât să luăm pacienții de aici și să-i mutăm. Îi aducem la spitalul din Oravița, sunt vreo 50 de bolnavi în total. Nu sunt pacienți răniți, dar îi mutăm pentru că actualul edificiu nu mai prezintă siguranță. Pe bolnavii cu TBC îi punem separat, în clădirea unde am avut cazurile de COVID, care este liberă, iar cronicii îi punem în spital, pe secția Interne unde avem două saloane libere. Deci nu avem probleme la acest capitol. Am anunțat Direcția de Sănătate Publică, Comitetul pentru Situații de Urgență, dar și autoritățile locale și județene. Vom vedea ce e de făcut de acum înainte, pentru că spitalul este prins în cadrul unui proiect de reabilitare și modernizare pe CNI”, a declarat pentru expressdebanat.ro, managerul spitalului din Oravița, Mircea Popescu.