Incendiu pe o suprafaţă de şapte hectare pe şoseaua Portului din municipiul reşedinţă

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 22-02-2023 11:13

Incendiul se manifesta în mai multe focare, aproape de o fermă, şi exista pericolul de propagare la aceasta, din cauza vântului puternic.

Pompierii giurgiuveni au acţionat trei ore pentru lichidarea incendiului.

"ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în seara zilei de marţi, 21 februarie, pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe şoseaua Portului din municipiul Giurgiu. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Aceştia au constatat că incendiul se manifesta în mai multe focare, aproape de o fermă, existând pericolul de propagare la aceasta, iar arderea era întreţinută de vântul care a bătut cu putere şi au acţionat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă, fiind o zonă cu multă vegetaţie, dar şi cu diverse deşeuri, anvelope uzate, depozitate la întâmplare. În unele locuri nu s-a putut realiza accesul cu autospecialele de intervenţie, pompierii folosind lopeţile pentru a stinge flăcările', se arată într-un comunicat de presă, emis miercuri, de ISU Giurgiu.

Incendiul a fost lichidat în aproximativ trei ore, pompierii reuşind să limiteze propagarea focului la ferma respectivă.

Cauza probabilă de producere a acestuia a fost focul deschis în spaţii deschise.

Menţionăm faptul că judeţul Giurgiu s-a aflat, în ultimele 24 de ore, sub atenţionare de cod galben de vânt care a bătut la rafale cu până la 60 de kilometri la oră.