Microsoft aduce noul Bing pe telefoane

Autor: George Traicu
Publicat: 23-02-2023 07:40

Chatbot-ul cu care Microsoft a declanşat modul panică la Google este acum disponibil şi pe smartphone-uri, în aplicaţiile Bing şi Edge.

Versiunea pentru smartphone a browser-ului Edge şi aplicaţia mobilă Bing includ acum acces la chatbot-ul pe care Microsoft l-a integrat deja în motorul de căutare Bing, notează news.ro.

O noutate binevenită în cazul aplicaţiilor este că utilizatorii pot conversa acum şi prin voce cu chatbot-ul. Acesta, la rândul lui, va folosi tehnologia text-to-speech pentru răspunde tot vocal.

Utilizatorul are acum trei opţiuni în ceea ce priveşte răspunsurile date de noul Bing. Acesta poate opta între răspunsurile textuale normale, răspunsuri cu liniuţe pe rânduri şi răspunsuri simplificate.

În plus, chatbot-ul a fost integrat şi în aplicaţia mobilă de Skype, serviciul de comunicare de care compania americană părea să fi uitat, dar care încă este folosit zilnic de 36 de milioane de oameni.

Din cauza răspunsurilor uneori bizare pe care le oferă, Microsoft a decis să limiteze numărul de întrebări pe care utilizatorii le pot adresa chatbot-ului. Noul Bing va răspunde la cel mult şase întrebări consecutive şi maxim 60 de întrebări pe zi.

Microsoft încă nu oferă acces liber la noul Bing, acesta nefiind disponibil tuturor, ci doar unui număr limitat de utilizatori, care sunt aleşi dintr-o listă de aşteptare unde prioritate au cei care folosesc serviciile companiei.