Josep Borrell critică așa-zisul 'plan de pace' al Chinei, dar nu îl respinge: Există elemente interesante despre armele nucleare, schimburile de prizonieri

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 24-02-2023 22:00
Actualizat: 24-02-2023 23:14

Documentul prezentat vineri de China privind războiul din Ucraina ''nu este un plan de pace'', a declarat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, subliniind însă că nu vrea "să-l respingă", relatează AFP.

"Nu este un plan de pace, este o propunere prin care China îşi reafirma poziţiile exprimate de la început", a declarat Josep Borrell, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, la New York, pentru a marca un an de la lansarea invaziei ruse în Ucraina.

"Nu vreau să îl resping (...) Există elemente interesante despre utilizarea armelor nucleare, schimburile de prizonieri", a adăugat el.

'Pentru a fi un plan, el ar trebui să fie operaţional'

Însă, "pentru a fi un plan, el ar trebui să fie operaţional (...) Un plan de pace nu este o listă de considerente, este ceva care poate fi aplicat" şi care spune "cum să îl aplici".

"Din punctul meu de vedere, pentru a fi credibili, chinezii ar trebui să meargă şi la Kiev", nu numai la Moscova, a insistat Borrell.

Membrii Consiliului de Securitate al ONU au ţinut vineri un moment de reculegere, inclusiv reprezentantul Rusiei, în memoria tuturor victimelor războiului din Ucraina.

Şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, s-a ridicat în picioare, la finalul discursului său, cerând un moment de reculegere "în memoria victimelor agresiunii" Moscovei, înainte ca ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, să se ridice la rândul său pentru a ţine un moment de reculegere pentru "toate victimele a ceea ce s-a întâmplat în Ucraina din 2014".