Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis, sâmbătă, din cauza vântului puternic

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 25-02-2023 12:52

 

Administratorii domeniului schiabil al staţiunii Sinaia anunţă că sâmbătă instalaţiile de transport pe cablu care urcă de la Cota 1400 la Cota 2000 din Masivul Bucegi nu au fost pornite, din cauza vântului puternic, domeniul schiabil al staţiunii nefiind practicabil din cauza rafalelor.

Gondola Carp şi tronsonul 2 al telecabinei Sinaia, care transportă turişti de la Cota 1400 la Cota 2000 în Masivul Bucegi nu au fost pornite, sâmbătă, din cauza vântului a cărui viteză ajunge la 90 de kilometri pe oră. În aceste condiţii, nu au fost pornite nici Telescaunul Expres, Telescaunul Dorului, Telescaunul Soarelui, Teleschi Valea Soarelui şi Teleschi Călugărul, iar domeniul schiabil al staţiunii este închis.

Turiştii aflaţi la Sinaia în acest weekend pot urca cu telegondola sau cu telecabina până la Cota 1400 din Bucegi, însă nu pot schia pe pârtia Nouă, care nu are suficientă zăpadă pentru a permite practicarea sporturilor de iarnă.