FOTO - Jeremy Renner a vorbit despre recuperarea sa după accidentul cu plugul de zăpadă

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 28-02-2023 11:36

Starul Marvel Jeremy Renner a vorbit despre recuperarea sa, la două luni după accidentul grav cu plugul de zăpadă, informează News.ro.

"Tot ce este nevoie", a scris Jeremy Renner pe reţelele de socializare. La două luni de la accidentul grav cu plugul de zăpadă în care şi-a rupt „peste treizeci de oase”, starul Marvel îşi continuă intens recuperarea.

Într-o poveste postată luni pe Instagram, actorul s-a filmat antrenându-se pe o bicicletă de interior. Într-o altă postare, el a postat o fotografie în care apare citind "The Book of Awakening", o carte de dezvoltare personală.

„De asemenea, recuperarea psihologică”, a explicat el.

Jeremy Renner publică regulat informaţii despre starea sa de sănătate pe reţelele de socializare. În urmă cu zece zile, actorul a vorbit despre recuperarea sa prin stimulare electrică, antrenament şi întărire musculară.

La începutul lunii februarie, Evangeline Lilly, co-star în filmele Marvel, a declarat pentru Access Hollywood că Renner este într-o formă excelentă.

"Este un miracol, un adevărat miracol. Este solid, tipul ăsta. Se vindecă incredibil de repede", a explicat ea.

Pe 1 ianuarie, Jeremy Renner a fost internat în spital după ce a fost grav rănit cu propriul său plug, în timp ce curăţă zăpada în faţa casei. Actorul în vârstă de 52 de ani a fost prins sub vehicul.

 

View this post on Instagram

A post shared by Jeremy Renner (@jeremyrenner)