Înregistrarea în sistemul de garanție-returnare s-a încheiat luni

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 01-03-2023 03:13

Ieri a fost ultima zi în care firmele care produc și comercializează băuturi îmbuteliate apă răcoritoare, băuturi spirtoase, bere, cidru sau vin s-au putut înscrie în baza de date a sistemului de garanție-returnare, informează Rador.

Este vorba despre o etapă în introducerea și în România a mecanismului de încurajare a reciclării ambalajelor. Toți comercianții trebuie să amenajeze spații în care să fie returnate sticlele, dozele de aluminiu și ambalajele din plastic de tip PET, cu un volum cuprins între 100 de ml și 3 litri.

Acestea vor fi taxate la momentul vânzării cu 50 de bani, valoare care va putea fi recuperată prin returnarea lor. Sancțiunile în cazul celor care nu respectă această prevedere pot ajunge până la 40.000 de lei. Autoritățile vor ca sistemul să devină funcțional la sfârșitul lunii noiembrie.