Cod galben de inundații pe râuri din trei județe

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 01-03-2023 12:34

Hidrologii au emis miercuri o avertizare Cod galben de inundații valabilă până joi pe râuri din trei județe.

Potrivit INHGA, sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crasna – sector aval S.H. Craidorolţ (judeţul Satu Mare), Crişul Alb – sector aval S.H. Ineu (judeţul Arad), Bega Veche – curs superior, Timiş – sector aval S.H. Brod, Bârzava – sector aval S.H. Gătaia şi Moraviţa – curs inferior (judeţul Timiş).

Conform hidrologilor, nivelurile râurilor se vor menține peste cotele de apărare, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte.

Avertizarea este în vigoare până joi, la ora 12.00.