În regiunea separatistă Transnistria din Republica Moldova sunt mobilizați mii de soldați ruși. Unul dintre principalele motive pentru care Boris Elțîn a vrut ca Rusia să-și păstreze o prezență militară și după căderea URSS este că în Transnistria sunt cel puțin 21.000 de tone de armament.
Prezența soldaților ruși pe teritoriul aflat la granița dintre Moldova și Ucraina a fost stabilită prin armistițiul încheiat în 1992, în urma războiului izbucnit între pro-rușii din regiune și moldoveni.
În 1991, Republica Moldova și-a declarat independența față de URSS. Însă o bună parte din populația rusofonă din Transnistria, o zonă de 4.000 de kilometri pătrați și cu o populație de aproximativ o jumătate de milion de locuitori, a refuzat să recunoască noul regim de la Chișinău.
A izbucnit atunci un război rămas notoriu prin atrocitățile comise, încheiat printr-un armistițiu semnat în vara anului 1992 de Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova, și Boris Elțîn, primul președinte al Federației Ruse post-URSS.
Oficial, forțele ruse „de menținere” a păcii în Transnistria numără în jur de 1.500 - 2.000 de soldați.
Boris Elțîn a insistat să aibă soldați în Transnistria pentru a proteja populația rusofonă. De altfel, protejarea cetățenilor pro-ruși este și teza de căpătâi prin care Vladimir Putin și-a motivat decizia de a invada Ucraina, în primăvara anului trecut.
Însă o miză la fel de importantă pentru menținerea soldaților ruși în Transnistria o reprezentau și depozitele de armament din regiunea separatistă.
În timpul Uniunii Sovietice, pe teritoriul Transnistriei a fost mobilizată Armata a XIV-a a Uniunii Sovietice, care s-a implicat decisiv în războiul civil moldovenesc din 1992. Cele mai dure lupte s-au purtat în orașul Tighina (numit Bender de pro-ruși). Acolo, soldații ruși și separatiști au dat și lovitura finală forțelor moldovenești, în iunie 1992.
În urma Armatei a XIV-a, în Transnistria ar fi rămas cel puțin 21.000 de tone de armament.