Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Bahrainului

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 05-03-2023 18:59

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull Racing), campionul mondial en-titre, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Bahrainului, prima cursă de F1 din acest an, informează News.ro.

Pe circuitul de la Sakhir (Bahrain), piloţii de la Red Bull Racing au făcut legea. Max Verstappen s-a impus în primul Mare Premiu al anului 2023, iar Sergio Perez a fost al doilea în clasament. Pentru Verstappen este prima victorie pe acest circuit.

Veteranul Fernando Alonso (Aston Martin), la 41 de ani, a reuşit să termine pe podium, cucerind locul 3, după o cursă extraordinară. Alonso se află la al doilea podium reuşit în ultimii doi ani, după cel din Qatar, în 2021. Carlos Sainz (Ferrari) a fost al patrulea, iar Lewis Hamilton (Mercedes) a încheiat pe poziţia a cincea.

Lui Charles Leclers (Ferrari) i-a cedat motorul şi monegascul a fost nevoit să abandoneze în turul 41.