Fisură în coaliție: un deputat PNL a votat moțiunea împotriva ministrului Muncii, Marius Budăi (PSD)

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 07-03-2023 12:15

Moțiunea simplă ”Marius Budăi - Ministrul salvării pensiilor speciale”, inițiată de USR și Forța Dreptei a fost respinsă în Parlament.

Moțiunea împotriva ministrului Muncii, Marius Budăi, a fost respinsă cu: 86 de voturi, 177 împotrivă, 2 abțineri și 4 deputați au fost prezenți, dar nu au votat. De remarcat că moțiunea a obținut 30 de voturi în plus față de numărul semnatari.

Printre voturile ”pentru” s-a numărat și cel al deputatului PNL, Dan Vîlceanu.

De asemenea, deputatul PNL, Robert Sighiartău, a bifat ”prezent, nu votez”.