Descoperire șocantă: un bebeluș de 5 săptămâni a fost găsit abandonat într-un șanț

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 07-03-2023 13:01

Un bebeluș de 5 săptămâni a fost găsit abandonat, marți, într-un șanț de pe marginea drumului, în județul Sibiu.

Un bărbat a sesizat Poliția Șeica Mare că a găsit un copil mic, într-un șanț de pe marginea DJ 141A, la intrarea în localitatea Boarta.

„La fața locului, polițiștii au constatat că este vorba despre o fetiță de vârstă fragedă, mama acesteia fiind identificată și depistată în foarte scurt timp.

Este vorba despre o tânără în vârstă de 22 de ani, din localitatea Târnava.

Mama și fiica au fost transportate la Spitalul Municipal Mediaș, fetița în vârstă de 5 săptămâni rămânând internată. Reprezentanții DGASPC au fost anunțați cu privire la cele constatate de către polițiști, care au declanșat verificări în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale în consecință”, informează IPJ Sibiu.

Conform SAJ Sibiu, fetița are 5 săptămâni, starea ei medicală e relativ bună, „fără mărci vizibile traumatice și fără semne de hipotermie”.