Braconierii thailandezi care au omorât un tigru și puiul său vor sta cinci ani în închisoare

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 07-03-2023 17:45

Un tribunal din Thailanda a trimis la închisoare cinci braconieri pentru uciderea în 2022 a unui tigru și a puiului său. Braconierii vor sta după gratii cinci ani, potrivit CNN.

Un tribunal din vestul Thailandei a condamnat cinci braconieri la pedepse de cinci ani de închisoare fiecare pentru uciderea unei femele tigru și a puiului său într-un parc național anul trecut, scrie Mediafax.

Tribunalul a decis că cei cinci bărbați au încălcat legile de conservare prin uciderea animalelor protejate în Parcul Național Thong Pha Phum, provincia Kanchanaburi, înainte de a le jupui carcasele și de a le afuma oasele pentru a le vinde pe piața neagră.

Paznicii parcului au făcut descoperirea în luna ianuarie a anului trecut și au confiscat părțile de tigru.

Instanța a respins argumentul bărbaților care au susținut că au ucis tigrii pentru a se răzbuna pe atacurile asupra animalelor domestice.

Tigrii sunt o specie pe cale de dispariție. Aproximativ 4.500 de exemplare mai trăiesc în sălbăticie, potrivit World Wide Fund for Nature (WWF). Deși numărul lor a crescut în ultimii ani, WWF spune că mai puțin de 200 de feline mari au rămas în parcurile naționale și în sanctuarele de animale sălbatice din Thailanda.

Braconajul, una dintre cele mai mari amenințări la adresa supraviețuirii tigrilor, este provocată în special de cererea din China și Vietnam pentru oasele, pielea și alte părți ale corpului animalelor, folosite în medicina tradițională.