O bătrână a murit într-un incendiu produs în locuinţa sa din localitatea Hemeiuş

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 08-03-2023 19:02

O bătrână în vârstă de 80 ani a fost găsită, miercuri, decedată de pompieri în locuinţa sa din localitatea Hemeiuş, care a luat foc, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.

"De urgenţă, la faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SAJ. Din nefericire, la locul indicat a fost identificată o victimă de sex feminin, în vârstă de aproximativ 80 de ani, decedată", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.

Pompierii lucrează pentru stingerea incendiului şi stabilirea cauzei producerii, informează Agerpres.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă.