Producţia industrială în Germania a crescut mai mult decât se estima în ianuarie

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 08-03-2023 19:51

Producţia industrială în Germania a crescut mai mult decât se estima în ianuarie, pe fondul redresării producţiei de bunuri intermediare, transmit DPA şi Reuters.

Conform datelor publicate miercuri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), producţia industrială a înregistrat în ianuarie o creştere de 3,5% faţă de luna precedentă (când a scăzut cu 2,4%), în timp ce analiştii estimau un avans de 1,4%.

Producţia de bunuri de consum a scăzut cu 1,8%, în timp ce producţia de bunuri intermediare a crescut cu 6,9%, iar producţia în sectorul construcţiilor a urcat cu 12,6%, potrivit Agerpres.

Comparativ cu ianuarie 2022, producţia industrială s-a diminuat cu 1,6%, după un declin de 3,3% luna precedentă.

Evoluţiile pozitive au fost determinate "în special de creşterea solidă în domeniul producerii de echipamente electronice şi produse chimice". În schimb, se înregistrează o tendinţă negativă pe segmentul motoarelor de vehicule şi componentelor auto, precum şi în fabricarea de produse farmaceutice, a informat Destatis.

Separat, Destatis a anunţat că vânzările cu amănuntul au scăzut neaşteptat în ianuarie, cu 0,3% faţă de luna precedentă, în timp ce analiştii estimau un avans de 2%.