Vestea care a îndoliat Franța: Cântărețul Marcel Amont, care concerta cu Edith Piaf, a murit

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 09-03-2023 10:00
Actualizat: 09-03-2023 11:06

Cântăreţul Marcel Amont, un artist exuberant şi cu multă fantezie pe scenă, cunoscut pentru numeroase piese care au trecut proba timpului, precum "Bleu, blanc, blond", a murit miercuri la vârsta de 93 de ani, a anunţat familia sa într-un comunicat de presă, informează AFP. "Atunci când ideea de a urca pe scenă a prins contur în mine, am vrut să devin un comic al cântecului", dezvăluia în 1989 acest artist, cunoscut pentru vivacitatea şi umorul său.

Marcel Amont a concertat și cu Edith Piaf

Starul francez, al cărui nume real era Marcel Miramon, s-a născut pe 1 aprilie 1929 în sud-vestul Franţei. S-a mutat la Paris în 1950 şi a devenit cunoscut în circuitul cabaretelor.

În 1956, primul său disc a fost recompensat cu Marele Premiu al Academiei Charles-Cros şi a cântat în deschiderea concertului susţinut de Edith Piaf la Olympia, o legendară sală de spectacole din Paris. De atunci, succesul l-a însoţit permanent pe noul star extrem de popular al cântecului francez.

Pentru el, experienţa cântecului trebuia trăită în cadrul spectacolelor de tip music-hall. "Viaţa mea este scena", obişnuia să spună Marcel Amont. S-a înconjurat de dansatori, corişti şi ecrane uriaşe. Concertele sale, între recital şi "one man show", erau presărate cu numeroase scenete.

Începutul anilor '70 a marcat punctul culminant al carierei sale: un disc de aur în 1971 (pentru "L'amour ca passe le temps"), un concert triumfal la Olympia şi o emisiune de televiziune, "Amont-Tour", în care cânta alături de corişti şi dansatoare. A explorat şi universul musicalurilor prin spectacolul "Pourquoi tu chanterais pas?" (1975), despre care a spus că "a avut cronici bune, dar nimeni nu a venit să îl vadă".

Foarte repede, a devenit şi actor, după ce a interpretat un rol secundar alături de Brigitte Bardot în filmul "La mariée était trop belle" (1956), însă cariera sa cinematografică a rămas limitată.

Adeseori invitat la televiziune, a apărut şi în câteva lungmetraje TV, până în anul 2014.

După o perioadă mai puţin fastă, şi-a făcut revenirea la Olympia - cea mai veche sală de spectacole din Paris - în 1989. "Este debutul unei noi cariere, în niciun caz un spectacol de adio", declara el cu acea ocazie.

A debutat şi în literatură, ca scriitor, în 1994.

CEO al unei mici case de discuri din 1967, Marcel Amont era căsătorit şi avea patru copii. Mândru de originile sale, a înregistrat multe dintre discurile sale în dialectul bearnez, un dialect vorbit în sudul Franţei.

În perioada recentă, artistul francez a sărbătorit împlinirea vârstei de 90 de ani pe scenă, la Paris, în 2019, cu ocazia unui concert susţinut alături de artişti precum Serge Lama şi Nicoletta.