Restricţii pe DN 67B, după desprinderea parţială a suprafeţei pasarelei pietonale a podului peste râul Olt

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 09-03-2023 11:21

"Pe DN 67B, km119, în afara municipiului Drăgăşani, în urma desprinderii unei suprafeţe de 30 m lungime a pasarelei pietonale marginale a podului peste râul Olt, pe sensul Drăgăşani - comuna Poganu, judeţul Olt, s-a luat măsura restricţionării circulaţiei auto şi pietonale pe o lungime de 50 metri în zona afectată, fiind instituită semnalizare rutieră corespunzătoare prin indicatoare rutiere şi balize luminoase", anunţă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Astfel, circulaţia rutieră se va desfăşura pe un sens alternativ, fiind dirijată prin indicatoare rutiere care reglementează prioritatea de trecere.