Şeful ANPC, despre preluarea Protecţiei consumatorilor de servicii bancare la BNR: Nu e din păcate singura instituţie care îşi doreşte să ne ia din atribuții

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 09-03-2023 15:59

Preşedintele ANPC, Horia Constatinescu a declarat joi despre preluarea Protecţiei consumatorilor de servicii bancare la BNR că nu e din păcate singura instituţie care îşi doreşte în ultima perioadă să ne ia din atribuţii şi că arată că îşi fac treaba bine şi că deranjează probabil anumite interese, potrivit news.ro.

Horia Constantinescu a fost întrebat despre intenţia BNR, de preluare a Protecţiei consumatorilor de servicii bancare de la ANPC.

”Nu mi se pare justificată, nu este din păcate singura instituţie sau singura entitate care îşi doreşte în ultima perioadă să ne ia din atribuţii. Arată, în opinia noastră, că ne facem treaba bine şi că deranjăm probabil anumite interese. Mă gândeam că poate se aşează umăr lângă umăr cei care doresc să ia din atribuţii, împreună cu cei de la Sanitar Veterinar, cu cei de al Banca Naţională şi împreună iniţiază un act normativ de desfiinţare a ANPC şi atunci se simplifică toate aceste situaţii”, a spus şeful ANPC.

”Nu trebuie să uităm că Autoritatea noastră, în raport cu instituţiile bancare, a avut o sumă destul de importantă de acţiuni de control demarate, marea majoritate câştigate în instanţă, cdea mai recentă şi mai răsunătoare, raportată la una dintre băncile celebre din România, a reuşit să aducă înapoi unui număr de peste 9.000 de consumatori”, a mai spus el.