Violeta Alexandru, cu tunul pe Ciolacu și Tudose: Pesediștii stau la case cu casieri. La ei nu prea e cu plata cu card!

Autor: Loredana Codruț, redactor
Publicat: 10-03-2023 22:40
Actualizat: 10-03-2023 23:55

Violeta Alexandru face mișto de PSD după ce partidul a cerut ca magazinele vor funcționa numai cu case de tip self scan să fie taxate suplimentar. Alexandru spune că pesediștii sunt cei care preferă casele cu casieri nu pentru că nu se pricep la tehnologie, ci pentru că lor nu le place să plătească cu card. Cel mai probabil Violeta Alexandru făcea aluzie la scena în care șefului PSD, Marcel Ciolacu, i-au ieșit banii din buzunar sau la declarațiile lui Mihai Tudose, fost premier, care spunea că el nu își ține banii în bancă.

Iată textul ironic postat de fostul ministru al Muncii:

Eu prefer casele self-pay. Aș prefera direct dispozitivele de scanare pentru produse atunci când le iau de pe raft. Direct scanare și plata cu cardul la final.

Alții - nu, e dreptul lor. Mai durează cu acceptarea tehnologiei în România. Vor avea case ca până acum. Mai puține, dar vor fi. Cu foștii casieri, acum instruiți să facă activitate de consiliere/suport tehnic. Aceste schimbări/dezvoltări de noi aptitudini ar trebui însoțite de o creștere de salariu pentru cei care s-au adaptat bine. Reamintesc faptul că nu sunt un susținător al salariului minim acordat ani în șir, deși salariatul a dobândit aptitudini noi, s-a dezvoltat.

Pentru că sunt un om liber, deschis spre noutate, înțelegător față de cum se mișcă lucrurile sub impactul tehnologiei, PSD face ce știe el: m-ar pedepsi, ar mai pune niște taxe pe tot ce înseamnă tehnologie/modernizare. Așa e PSD. Cu ochii după banii munciți, investiți cu cap, inteligent, inovator.

La casele având casieri sigur se așază PSDiștii, nu pentru că ar avea într-adevăr nevoie de asistență. Plătesc cash. La ei nu prea e cu plata prin card.

Când vor avea ei chiar toată puterea, sigur cer angajați la fiecare rând de rafturi ca să le ia marfa de pe raft și să o pună în coș. Să fie ajutați, asistați. Un angajat care să împingă la căruț, unul care să le deschidă ușa și unul care să pună produsele în mașină. 4 minim care să servească un PSDist.