Foto| O vacă Watusi şi o bufniţă, ultimele achiziţii ale Grădinii Zoologice din Sibiu

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 12-03-2023 23:03

O vacă Watusi, rafă aflată printre cele mai vechi din lume, şi o bufniţă sunt ultimele achiziţii ale Grădinii Zoologice din Sibiu. Animalele pot fi deja văzute de către vizitatori, potrivit news.ro.

”Animale noi la Zoo Sibiu! Grădina Zoologică Sibiu a devenit ”acasă” pentru încă două animale. O vacă Watusi şi o bufniţă au ajuns săptămâna aceasta la Sibiu de la Grădina Zoologică din Veszprem, Ungaria, cu titlu de donaţie”, anunţă, duminică, Primăria Sibiu.

Sursa citată a precizat că bufniţa este prima de la Zoo Sibiu.

”Are 3 ani şi face parte din specia Bubo Bubo, cea mai mare din Europa. Femela Watusi, în vârstă de 15 ani, se alătură unui mascul care se afla aici de câţiva ani. Rasa de vaci Watusi este originară din Africa şi este una dintre cele mai vechi din lume, cunoscută de aproape 5000 de ani. Coarnele lor pot atinge peste 1 metru lungime şi sunt folosite pentru apărare, dar şi pentru reglarea temperaturii”, a mai precizat sursa citată.

La începutul anului, au ajuns la Sibiu, din Croaţia, 6 lupi şi 2 oi cu coamă, iar în viitorul apropiat va ajunge aici o zebră.