Mișcări diplomatice în Orientul Mijlociu: Iranul vrea restabilirea relaţiilor şi cu Bahreinul, după cele cu Arabia Saudită

Autor: George Traicu
Publicat: 13-03-2023 16:46

Iranul speră să restabilească legăturile şi cu Bahreinul, ţară din Golf care a rupt relaţiile diplomatice cu Republica Islamică în 2016 pentru a susţine Arabia Saudită, a indicat luni diplomaţia iraniană, după o recentă apropiere între Teheran şi Riad, transmite AFP, potrivit Agerpres.

'Dată fiind atmosfera pozitivă care domneşte în regiune în urma reluării relaţiilor cu Arabia (Saudită), ne aşteptăm că această evoluţie pozitivă se se producă şi cu alte ţări din regiune, inclusiv Bahrein', a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Nasser Kanani, în conferinţa de presă săptămânală.

Arabia Saudită sunnită şi Iranul şiit au rupt relaţiile în urmă cu şapte ani după atacarea unor misiuni diplomatice saudite de către manifestanţi în Iran în urma executării de către Riad a unui celebru cleric şiit.

Alte ţări din Golf, printre care Bahrein, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Kuweit, şi-au redus ulterior legăturile diplomatice cu Teheranul pentru a susţine Riadul.

Vineri, după negocieri purtate în China, Teheranul şi Riadul au anunţat restabilirea relaţiilor diplomatice în termen de două luni.

Teheranul, satisfăcut de această apropiere, consideră că 'relaţiile între Iran şi Bahrein nu fac excepţie de la această regulă', a afirmat purtătorul de cuvânt.

În ultimele luni, EAU şi Kuweitul au reluat relaţiile diplomatice cu Iranul.

'Reluarea relaţiilor politice între Iran şi Arabia Saudită arată eficacitatea şi succesul soluţiei diplomatice pentru soluţionarea neînţelegerilor', a subliniat Kanani.

Bahreinul a acuzat de mai multe ori Iranul că a sprijinit o revoltă şiită contra puterii sunnite de la Manama, o acuzaţie negată de Teheran.