BVB a închis în creştere şedinţa de marţi

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 14-03-2023 19:13

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi, iar valoarea tranzacţiilor a depăşit 336,6 milioane de lei (68,3 milioane euro).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 1,36%, până la 12.421,84 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere de 1,31%, potrivit Agerpres.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a încheiat pe plus cu 1,35%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 0,73%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o creştere de 1,54% din valoare, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 1,64%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a pierdut 0,24% din valoare.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom, cu 10,86 milioane de lei, urmate de titlurile Nuclearelectrica, care au generat schimburi în valoare de aproape 6,95 milioane de lei, şi de cele ale Fondului Proprietatea - 4,46 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prebet (+4,44%), Erste Group Bank (+3,82%) şi Compa (+3,64%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Societatea de Construcţii Napoca (-5,71%), Romcab (-3,62%) şi Oil Terminal (-1,84%).