Surse - Informațiile ajunse pe masa Guvernului despre drona americană doborâtă de ruși

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 15-03-2023 12:02

Drona americană MQ-9 „Reaper”, care ar fi fost interceptată marți de două avioane de vânătoare rusești și doborâtă de unul din acestea a decolat din România, a spus pentru New York Times un înalt oficial militar american.

În acest context, premierul Nicolae Ciucă și Guvernul au fost informați despre drona americană.

Conform surselor guvernamentale, pe masa lui Nicolae Ciucă a ajuns un raport din care reiese faptul că drona a fost doborâtă intenționat.

De asemenea, se menționează faptul că se vor evita pe viitor astfel de incidente. La acest moment, România nu are în plan trimiterea unor echipaje pentru recuperea dronei, asta pentru că ar fi extrem de dificil.