Accident teribil în Suceava: O femeie a murit, iar un bărbat a fost grav rănit

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 15-03-2023 21:12

O persoană a murit şi una a fost grav rănită în urma coliziunii a două autoturisme pe DN2H, în zona localităţii Slobozia Sucevei, a informat ISU Suceava.

Potrivit sursei citate, în accident au fost implicaţi doar şoferii, ambii fiind încarceraţi în urma impactului.

Unul dintre şoferi, un bărbat în vârstă de 57 de ani, conştient şi cu multiple leziuni, a fost extras din autoturism şi predat unei ambulanţe ajunse la locul accidentului, potrivit Agerpres.

Cea de a doua victimă, o femeie, a fost extrasă din maşină, dar, având leziuni incompatibile cu viaţa, a fost declarat decesul.

La faţa locului au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul Rădăuţi cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.