Exodul medicilor nu afectează doar România. Croația riscă un colaps al sistemului sanitar

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 18-03-2023 07:30

Cele cinci principale asociaţii sanitare din Croaţia au avertizat vineri că sistemul public de sănătate este în pericol de colaps ca urmare a plecării în străinătate a multor medici şi asistenţi din cauza condiţiilor proaste de lucru şi de salarizare, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.

În faţa acestei situaţii, asociaţiile sanitare au convocat pentru sâmbătă un protest cu tema "SOS Sănătatea croată". Unu din trei noi medici formaţi alege să emigreze, iar sistemul sanitar croat, atât public, cât şi privat, are în prezent o lipsă de circa 2.000 de medici şi 4.000 de asistenţi, a subliniat preşedinta sindicatului medicilor croaţi, Renata Culinovic.

Asociaţiile sanitare mai atrag atenţia că aproximativ 50 de localităţi, mai ales pe insulele adriatice, nu au medic de familie, iar în spitale pe ansamblu se observă o creştere continuă a deficitului de medici specialişti.

În aceste condiţii, timpul de aşteptare pentru anumite proceduri medicale ajunge chiar şi la 20 de luni, în timp ce medicii sunt copleşiţi de numărul mare de pacienţi.