Bărbat acroşat de un tren personal, transportat la spital cu traumatisme la nivelul membrelor

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 21-03-2023 15:54

Un bărbat a ajuns la spital, marţi, cu mai multe traumatisme la nivelul membrelor, după ce a fost acroşat de un tren personal, în zona pasarelei din municipiul Satu Mare, potrivit Agerpres.

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare, s-a intervenit cu o autospecială de descarcerare pentru extragerea bărbatului, acesta fiind conştient şi cooperant.

"Astăzi în jurul orei 14.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Someş" al judeţului Satu Mare, a intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare în zona pasarelei, lângă calea ferată, localitatea Satu Mare. O persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 50 ani, a fost acroşată de către trenul personal cu direcţia Satu Mare-Oradea. Echipajele de descarcerare au intervenit şi au extras victima, aceasta fiind conştientă şi cooperantă. Ulterior a fost predată unui echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Satu Mare. Bărbatul a suferit mai multe traumatisme la nivelul membrelor, fiind transportat la UPU Satu Mare, pentru investigaţii suplimentare", a informat ISU Satu Mare.