Irina Begu a fost eliminată în runda a doua a turneului de la Miami

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 23-03-2023 19:30

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de chinezoaica Qinwen Zheng cu 2-6, 6-1, 6-1, joi, în runda a doua a turneului Miami Open (WTA 1.000), dotat cu premii totale de 8,8 milioane de dolari.

Irina Begu (32 ani, 34 WTA) s-a înclinat după circa două ore de joc (2 h 03 min), conform Agerpres.

Românca a avut un început bun, câştigând clar primul set, cu 6-2, dar apoi a fost dominată clar de Zheng (20 ani, 23 WTA), cap de serie numărul 23, care s-a impus cu 6-1, 6-1.

Begu s-a ales cu un cec de 30.885 de dolari şi 35 de puncte WTA.

La dublu, Monica Niculescu face pereche cu poloneza Alicja Rosolska, urmând să joace joi în primul tur contra cuplului Kirsten Flipkens (Belgia)/Bethanie Mattek-Sands (SUA).

Sorana Cîrstea va juca vineri în turul secund contra franţuzoaicei Caroline Garcia, numărul patru mondial.