Ponta le cere ministrilor sa atraga cel putin 2,8 miliarde euro din fonduri europene

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 13-03-2014 09:34

El le-a cerut miniştrilor, în şedinţa de Guvern, să se asigure că nu vor fi sincope în această activitate. "Măcar cât a fost în 2013, ca să nu avem dezangajări. Dacă anul trecut am recuperat anii pierduţi cu programele suspendate, anul acesta nu mai există nici o problemă de acest gen, şi vreau să vă rog pe toţi cei responsabili, mai ales că e vorba de noi miniştri, să nu existe nicio sincopă în activitatea autorităţilor de management, pentru că e bine când ne vin banii pe toate programele", a spus Ponta. Potrivit datelor prezentate de ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, anul trecut, România a cerut rambursări de 3,5 miliarde de euro, din care a primit de la Comisia Europeană aproximativ 2,8 miliarde