Ora Pământului - Luminile Palatului CFR vor fi stinse

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 25-03-2023 12:50

Luminile exterioare şi interioare care nu împiedică funcţionarea Clădirii Palatului CFR vor fi stinse sâmbătă, în intervalul orar 20:30-21:30, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii alăturându-se astfel campaniei "Ora Pământului".

De asemenea, vor fi deconectate echipamentele electronice care nu sunt esenţiale desfăşurării activităţii curente sau protecţiei clădirii, informează MTI printr-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.

"Ca în fiecare an, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii se alătură campaniei "Ora Pământului" care atrage atenţia asupra schimbărilor climatice şi distrugerii biodiversităţii, dar şi care inspiră oamenii să protejeze mediul. Astfel, sâmbătă, 25 martie 2023, în intervalul orar 20:30-21:30, vor fi stinse luminile exterioare şi interioare care nu împiedică funcţionarea Clădirii Palatului CFR şi vor fi deconectate echipamentele electronice care nu sunt esenţiale desfăşurării activităţii curente sau protecţiei clădirii", se arată în documentul citat.

Earth Hour, cel mai mare eveniment de mediu din istorie, a fost organizat prima oară pe 31 martie 2007 în Sydney, când 2 milioane de oameni şi peste 2.100 companii au stins lumina timp de o oră, demonstrând astfel preocuparea faţă de una dintre cele mai mari probleme actuale: schimbarea accelerată a climei, informează Agerpres.

Din 2008, Earth Hour a devenit o mişcare globală, incluzând 100 milioane de oameni din mai mult de 30 de state ale lumii.