Preşedintele brazilian are probleme de sănătate / Lula da Silva şi-a anulat vizita în China

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 25-03-2023 23:57
Actualizat: 26-03-2023 08:02

Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva şi-a anulat vizita în China, prevăzută în perioada 27-31 martie, din motive medicale, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt, relatează Reuters.

Purtătorul de cuvânt a publicat o notă medicală, potrivit căreia, în urma unei evaluări clinice, Lula a fost diagnosticat cu o bronhopneumonie virală bacteriană, cauzată de o gripă, şi a început un tratament.

”În pofida unei ameliorări clinice, serviciul medical al preşedinţiei republicii recomandă amânarea vizitei în China până la încheierea ciclului transmiterii virale”, se arată în document.