DIICOT a trimis în judecată un român, în urma unei răfuieli în Elveția între grupări din România și Albania

Autor: Alexandru Popescu
Publicat: 26-03-2023 10:51
Actualizat: 26-03-2023 10:54

Românul care în 2012 a fost acuzat că, împreună cu doi conaţionali, a atacat şi încercat să ucidă un rival albanez, pe fondul unui conflict între două grupuri din România şi Albania legat de împărţirea teritoriului şi a persoanelor care practicau prostituţia în cantonul elveţian Ticino, a fost trimis în judecată.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată în stare de arest la domiciliu a unui inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, scrie mediafax.ro.

Potrivit anchetatorilor „la data de 09.03.2012, inculpatul împreună cu alți doi cetățeni români au atacat, cu intenția de a ucide, un cetățean albanez. În acest scop, au urmărit cu un autoturism cetățeanul albanez și, în momentul în care acesta din urmă se deplasa într-o zonă necirculată, au procedat la acroșarea autovehiculului condus de victimă, împingându-l pe marginea drumului, unde au coborât din mașină și l-au lovit în mod repetat cu cuțitele, provocându-i 13 sau 14 răni prin tăiere și înjunghiere, în zona toracelui, spatelui, picioarelor și brațelor, aceasta suferind un hemopneumotorax bilateral dreapta și o contuzie pulmonară posterioară bilaterală.”

Anchetatorii au mai stabilit că „infracțiunea de tentativă la omor calificat a fost comisă în contextul conflictului dintre grupările de criminalitate organizată din Romania și Albania, legat de împărțirea și administrarea teritoriului și a persoanelor care practicau prostituția în Ticino, Elveția.”

Doi dintre autorii faptei au fost condamnați definitiv în Elveția pentru comiterea tentativei la omor calificat.

Dosarul se judecă la Tribunalul București.