Luis Enrique, fost selecţioner al Spaniei, nu crede că este omul potrivit pentru a antrena Brazilia

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 29-03-2023 22:51

Spaniolul Luis Enrique, până de curând selecţioner al naţionalei de fotbal a ţării sale, a declarat, pentru postul de radio Cadena Ser Gijon, că nu este omul potrivit pentru a antrena echipa Braziliei, informează site-ul TuttoMercatoWeb.

"Sunt mai multe echipe naţionale care caută selecţioner. Nu cred că am profilul potrivit pentru o naţională cum este cea a Braziliei. Nimeni din Brazilia nu m-a contactat", a spus Luis Enrique, care s-a despărţit de reprezentativa Spaniei după Cupa Mondială 2002, unde "La Roja" a fost eliminată de Maroc în optimi de finală, scrie Agerpres.

"Mi-ar plăcea să antrenez în Anglia, în Premier League. Acum urmăresc mai mult campionatul Angliei decât cel al Spaniei, dar nu nu vreau să-mi fac iluzii: nu mă văd în Premier League în iunie. Aş vrea să antrenez doar o echipă capabilă sa lupte pentru anumite obiective, asta reduce alegerea. Oferte? Am primit o ofertă de la o naţională, dar nu de la echipe de club", a spus tehnicianul care a câştigat Liga Campionilor cu FC Barcelona în 2015.