Un bărbat din Harghita, dar dispărut în urmă cu patru luni, a fost găsit mort într-o pădure

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 30-03-2023 12:34

Un bătrân din judeţul Harghita, dat dispărut în urmă cu aproape patru luni, a fost găsit mort într-o pădure, la aproximativ trei kilometri de locuinţa sa. Primele date arată că pe trupul neînsufleţit al bărbatului nu sunt semne care să arate că acesta ar fi fost atacat de animale.

Bătrânul, în vârstă de 70 de ani din localitatea Bilbor din judeţul Harghita, a fost văzut ultima dată în data de 5 decembrie. Tot atunci, familia a anunţat la Poliţie dispariţia sa, conform News.ro.

Bărbatul a fost căutat în zona comunei, însă fără rezultat.

Pe 25 martie, trupul său a fost descoperit la aproximativ trei kilometri de locuinţa sa, au declarat reprezentanţi ai Poliţiei judeţene Harghita.

Primele verificări arată că pe cadavru nu existe semne care să indice că bătrânul ar fi fost atacat de animale. Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei care va stabili cauza decesului.