Un tânăr arabo-israelian, care studiase medicina în România, a fost ucis de poliţia israeliană în Ierusalim

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 01-04-2023 15:29

Poliţia israeliană a împuşcat şi ucis un bărbat arabo-israelian, în vârstă de 26 de ani, într-un incident ce a avut loc în Oraşul Vechi din Ierusalim, a anunţat poliţia sâmbătă dimineaţa, conform DPA şi EFE.

Potrivit relatării poliţiei, forţele de securitate l-au oprit pe bărbat pentru interogatoriu, după care acesta i-ar fi "atacat brusc pe ofiţeri", a luat pistolul unuia dintre ei şi a tras două gloanţe care nu au atins pe nimeni.

În replică, ofiţerii de poliţie au simţit că viaţa lor era în pericol şi au tras asupra tânărului, care a fost declarat mort la faţa locului, a declarat un purtător de cuvânt al forţelor de ordine, care a precizat că incidentul va fi acum analizat în cadrul unei anchete interne, potrivit Agerpres.

Martori care au asistat la incident neagă versiunea poliţiei şi afirmă că nu a existat nicio ameninţare la adresa vieţii agenţilor. Victima ar fi încercat să intervină într-o ceartă între ofiţeri israelieni şi palestinieni, după care, potrivit unor martori palestinieni citaţi de Haaretz, tânărul - care îşi terminase recent studiile de medicină în România - ''a fost împuşcat de la mică distanţă fără niciun motiv''.

Poliţia a respins aceste relatări ca fiind ''false''.

Bărbatul provenea din Houra, un sat beduin din deşertul Negev, în sudul Israelului. Conducerea localităţii a reacţionat prin declararea unei greve de două zile în semn de protest, iar oraşul beduin Rahat, din aceeaşi regiune, a convocat, de asemenea, o grevă pentru duminică.

Partidul islamist Raam, care este reprezentat în parlamentul israelian şi este influent în rândul comunităţilor beduine din Israel, a condamnat moartea tânărului şi a denunţat poliţia pentru ''minciună''.

Familia tânărului de 26 de ani cere clarificări şi publicarea înregistrării video a incidentului, dat fiind că ''fiecare metru de stradă din Oraşul Vechi este monitorizat video''.

Incidentul a avut loc vineri seara la un punct de acces spre Esplanada Moscheilor din Ierusalimul de Est, sectorul palestinian al Oraşului Sfânt, anexat de Israel.

Al treilea loc sfânt al islamului, Esplanada Moscheilor este construită pe ceea ce evreii numesc Muntele Templului, cel mai sacru loc al iudaismului.

Potrivit cifrelor oficiale, peste 200.000 de musulmani sărbătoriseră acolo a doua vineri a Ramadanului (luna de post musulmană), după ce Israelul a permis intrarea în Oraşul Sfânt a aproximativ 70.000 de persoane din Cisiordania.

Autorităţile israeliene au preluat controlul asupra teritoriului din Cisiordania şi Ierusalimul de Est (ce include şi Oraşul Vechi) în 1967 şi de atunci menţin o politică de ocupaţie şi colonizare a acestor zone.