Un bărbat din județul Olt a ajuns la spital, după ce a fost agresat de trei persoane: unul dintre agresori este un minor de 15 ani

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 03-04-2023 16:35

Un bărbat din judeţul Olt a ajuns la spital, după ce a fost agresat de trei persoane, printre care şi un minor de 15 ani.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a transmis, luni, că poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112, la sfârşitul săptămânii trecute, de către un bărbat care a fost agresat în timp ce se afla în comuna Brebeni, conform News.ro.

“La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Coteana, care, din primele verificări, a stabilit faptul că, pe fondul unor discuţii contradictorii, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Brebeni, ar fi fost agresat fizic de către trei persoane, respectiv un bărbat în vârstă de 35 de ani, o femeie în vârstă de 35 de ani şi un minor în vârstă de 15 ani, toţi din municipiul Slatina”, a transmis IPJ Olt.

În urma evenimentului, bărbatul de 47 de ani a auvt nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.