Naţionala feminină de hochei pe gheaţă a României, înfrângere categorică în fața Ucrainei

Autor: Stefan Andrei
Publicat: 03-04-2023 22:53

Naţionala feminină de hochei pe gheaţă a României a fost învinsă de formaţia Ucrainei cu scorul de 4-0 (1-0, 3-0, 0-0), luni seara, pe Patinoarul Olimpic din Braşov, în Grupa A a Diviziei a III-a a Campionatul Mondial.

Iulia Dobrovolska (15:18), Elizabet Alipova (27:14), Olexandra Maşkina (30:13) şi Polina Telehina (39:38) au marcat golurile.

În celelalte partide, Lituania a dispus de Estonia cu 6-2, iar Hong Kong a învins Bulgaria cu 6-2.

Marţi, în al şaselea eşalon valoric mondial, vor avea loc partidele Estonia - Bulgaria (13:00), Ucraina - Hong Kong (16:30) şi România - Lituania (20:00).

Prima clasată va promovat în Grupa B a Diviziei a II-a (al cincilea eşalon valoric), iar ultima clasată va retrograda în Grupa B a Diviziei a III-a (al şaptelea şi ultimul eşalon valoric).