Ministrul maghiar care vrea România în Schengen: Ungaria are un interes fundamental

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 06-04-2023 19:25
Actualizat: 06-04-2023 21:03

Gvernul ungar are un interes major în consolidarea semnificativă a relaţiilor economice dintre România şi Ungaria, iar Budapesta doreşte ca România să devină cât mai curând posibil membră cu drepturi depline a Spaţiului Schengen, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Budapesta, Lázár János, ministrul maghiar al construcţiilor şi transportului, care a avut convorbiri cu omologul său român, Attila Cseke, relatează MTI, potrivit news.ro.

Oficialul maghiar a subliniat că, înainte de toate, a vrut să îl asigure pe interlocutorul său român că Ungaria este angajată în a susţine aderarea României la Spaţiul Schengen. Ungaria are un interes fundamental ca România să devină cât mai curând posibil membră cu drepturi depline a Spaţiului Schengen, a spus el.

La rândul său, Cseke Attila a mulţumit guvernului ungar pentru sprijinul acordat în vederea aderării României la Schengen şi a reiterat importanţa cooperării economice dintre România şi Ungaria, care s-a ridicat anul trecut la 15 miliarde de euro.

'Suntem foarte mândri că UDMR are trei miniştri în actualul guvern român'

Potrivit ministrului ungar, îmbunătăţirea infrastructurii de transport între cele două ţări şi creşterea permeabilităţii frontierelor pot contribui la consolidarea relaţiilor economice bilaterale.

Lázár János a precizat că a trecut în revistă la întâlnirea cu Cseke Attila proiecte de dezvoltare şi idei comune sau care oferă oportunităţi de cooperare. Ei urmau să aibă o întâlnire şi cu experţi economici, „deoarece cooperarea economică dintre cele două ţări este de o importanţă capitală în ceea ce priveşte exporturile şi importurile, investiţiile reciproce de capital şi comerţul”, a precizat ministrul maghiar.

"Suntem foarte mândri că UDMR are trei miniştri în actualul guvern român", unul dintre ei fiind Attila Cseke, care are în mâinile sale toate resursele de dezvoltare, a menţionat Lázár János, citat de MTI.

Vezi și: Cancelarul Germaniei, vești bune pentru români: Germania sprijină România și ne dorim să aibă devină membru cu drepturi depline în spațiul Schengen