Antrenorul U Cluj, după umilința cu FCU Craiova: 'Jucătorii au început să se certe între ei'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 08-04-2023 22:55
Actualizat: 08-04-2023 22:56

Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul echipei Universitatea Cluj, crede că în ciuda înfrângerii suferite de formaţia clujeană sâmbătă, la Mediaş, formaţia sa îşi va îndeplini obiectivul.

„Nu ştiu unde am putut să greşesc! E foarte greu, aşa la cald. Discuţiile pe care le-am avut au fost foarte constructive. Nu am avut răbdare atunci când am avut mingea. După ce ei au înscris nu ne-am mai păstrat organizarea de joc, jucătorii s-au supărat, au început să se certe între ei, a fost o zi proastă. Am încredere în aceşti jucători, sunt fotbalişti valoroşi şi ne vom îndeplini obiectivul, care în momentul de faţă nu este compromis. Avem nevoie de o analiză foarte corectă, pentru că fiecare trebuie să-şi analizeze evoluţia. Craiova e un adversar care nu ni se potriveşte nicicum. Au fost foarte motivaţi, cu noi se mobilizează altfel aproape la fiecare meci”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, relatează News.ro.

Echipa FCU Craiova a întrecut sâmbătă, în deplasare, formaţia U Cluj, scor 3-1, în etapa a treia din play-out-ul Superligii.