Incendii de vegetaţie în Mongolia

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 10-04-2023 18:45

Pompierii din Mongolia încearcă să stingă incendiile declanşate în două provincii din estul acestei ţări, a anunţat luni Agenţia Naţională pentru Managementul Urgenţelor (NEMA), citată de Xinhua.

Peste 250 de persoane, inclusiv pompieri şi localnici, participă la operaţiunile de stingere a flăcărilor, au transmis reprezentanţii NEMA, potrivit Agerpres.

Primul incendiu de stepă a izbucnit sâmbătă în subdiviziunea administrativă Erdenetsagaan soum, situată în provincia Sukhbaatar, din cauza neglijenţei rezidenţilor. Flăcările s-au răspândit apoi pe teritoriul provinciei vecine Dornod, a precizat NEMA într-un comunicat.

"Este greu să stingi incendiul de stepă din cauza condiţiilor de vânt şi vreme uscată, precum şi a furtunilor de praf din aceste provincii. De aceea, mai mulţi pompieri, agenţi de intervenţie şi elicoptere au fost trimişi spre epicentrul incendiului", a transmis aceeaşi agenţie.

În total, 25 de incendii de stepă şi de pădure au fost înregistrate în opt provincii ale Mongoliei de la începutul acestui an, a precizat NEMA, care a îndemnat populaţia să prevină declanşarea unor noi posibile incendii.