BVB a închis în creştere prima şedinţa de tranzacţionare a săptămânii

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 10-04-2023 20:05

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de luni, iar valoarea schimburilor s-a cifrat la 17,33 milioane lei (3,51 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,50%, până la 12.425,29 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere cu 0,48%, potrivit Agerpres.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat o urcare cu 0,45%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a crescut cu 0,48%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis pe plus cu 0,27%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,43%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a urcat cu 0,01%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Fondului Proprietatea, cu 5,61 milioane de lei, urmate de titlurile One United Properties, care au generat schimburi în valoare de 1,87 milioane de lei, şi de cele ale Băncii Transilvania, cu peste 1,24 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Electroargeş (+15%), Vrancart (+4,85%) şi Şantierul Naval Orşova (+3,91%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Armătura (-12,57%), Comelf (-10,43%) şi Mecanică Fină (-9,68%).