Vladimir Kara-Murza refuză să ceră clemență Kremlinului: Criminalii trebuie să se căiască

Autor: George Traicu
Publicat: 11-04-2023 14:53
Actualizat: 11-04-2023 14:54

Vladimir Kara-Murza, un oponent al administraţiei de la Kremlin, a refuzat să ceară unei instanţe din Moscova să îl achite, afirmând că susţine şi este mândru de tot ceea ce a spus, notează Rador.

Kara-Murza, care riscă 25 de ani de închisoare în urma unor acuzaţii de trădare pentru comentariile sale împotriva războiului, a declarat în faţa instanţei că îi aminteşte de procesele înscenate ale lui Stalin din anii '30. Totodată, el a declarat că nu are pentru ce să se căiască.

"Criminalii trebuie să se căiască. Eu, pe de altă parte, sunt închis pentru opiniile mele politice". "Ştiu, de asemenea", a adăugat dl Kara-Murza, "că va veni ziua când întunericul care planează asupra ţării noastre va dispărea". El a spus că singurul lucru pentru care se învinuieşte este că, de-a lungul anilor, a eşuat în încercarea de a convinge suficienţi ruşi şi politicieni din ţările democrate de pericolul pe care îl reprezintă regimul de la Kremlin pentru Rusia şi lume.