Ministrul Muncii și BOR au bătut palma: Sunt vizați asistații sociali din toată România

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 11-04-2023 20:06

Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunță că a semnat, marți, un Protocol de colaborare cu Biserica Ortodoxă Română. Printre obiective se numără sprijin reciproc pentru dezvoltarea rețelei naționale de servicii sociale, furnizate la nivelul eparhiilor BOR.

„În contextul Anului omagial 2023 dedicat de către Patriarhia Română pastorației și asistenței sociale a persoanelor vârstnice, am semnat astăzi (marți - n.r.) un Protocol de colaborare prin care ne dorim continuarea și intensificarea cooperării în domeniul social, atât în ceea ce privește Îngrijirea de lungă durată, cât și celelate programe și proiecte sociale care vizează toate categoriile sociale dezavantajate, sprijinite de către aproximativ 800 de instituții și servicii sociale ale Bisericii Ortodoxe Române”, scrie pe facebook Marius Budăi.

Obiective

Ministrul Muncii precizează că obiectul protocolului constă în promovarea și realizarea unor obiective comune de către cele două părți, respectiv identificarea priorităţilor la nivel local sau județean sau regional din domeniul asistenței sociale și includerea acestora în mecanismul național privind incluziunea socială, facilitarea accesului BOR la lucrările, structurile consultative sau grupurile de lucru în domeniul social, sprijin reciproc pentru dezvoltarea rețelei naționale de servicii sociale, furnizate la nivelul eparhiilor BOR, implementarea unor proiecte în parteneriat în domeniul asistenței sociale și informare cu privire la oportunităţile de finanţare puse la dispoziţie de minister sau din fonduri europene.