Un bărbat şi doi minori, prinşi în timp ce tăiau 18 arbori dintr-o lizieră de protecţie CFR, în Brăila

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 11-04-2023 19:21

Trei persoane, între care doi minori, au fost prinse în flagrant de poliţişti în timp ce tăiau 18 arbori dintr-o lizieră de protecţie a CFR şi se pregăteau să îi transporte cu o căruţă, informează IPJ Brăila.

Poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Brăila au depistat în flagrant, în zona staţiei CF Lacu-Sărat, trei persoane în timp ce tăiau fără drept arbori, potrivit Agerpres.

"Poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 39 de ani, împreună cu doi minori în vârstă de 14 şi 15 ani, toţi din satul Silistraru, ar fi tăiat cu un topor şi un fierăstrău metalic 18 arbori din liziera de protecţie CFR, pe care i-ar fi transportat în apropierea şinelor de cale ferată pentru a-i sustrage cu ajutorul unui atelaj hipo. Materialul lemnos a fost ridicat de poliţişti în vederea continuării cercetărilor într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept şi furt de material lemnos, conform Legii 46/2008 privind Codul silvic", se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Brăila.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că minorul în vârstă de 15 ani figurează ca dispărut dintr-un centru de plasament din municipiul Brăila, din data de 31 martie, acesta fiind predat reprezentanţilor din cadrul D.G.A.S.P.C. Brăila.