Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii

Autor: Radu Pop
Publicat: 13-04-2023 19:48

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, iar valoarea schimburilor s-a cifrat la 14,5 milioane lei (2,93 milioane euro), conform Agerpres.

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,20%, până la 12.459,85 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat un avans de 0,19%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat o creştere de 0,31%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,49%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat un avans de 0,35%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,34%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a urcat cu 0,54%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, cu 2,76 milioane de lei, urmate de titlurile Transgaz, care au generat schimburi în valoare de 987.108,5 lei, şi de cele ale Electrica de 769.509,97 lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (+9,57%), COMCM SA Constanţa (+8,23%) şi Romcab (+8,16%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Oil Terminal (-1,85%), SIF5 Oltenia (-1,17%) şi Vrancart (-1,16%).