Rusia lansează rachete lângă două țări NATO: intimidare indirectă din partea Moscovei

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 13-04-2023 21:11
Actualizat: 13-04-2023 20:34

Flota rusă din Marea Baltică a efectuat joi manevre cu rachete de croazieră Iskander în enclava Kaliningrad, care se învecinează cu două ţări NATO, Polonia şi Lituania, transmite EFE. Lansările electronice ale rachetelor Iskander au avut loc într-un poligon de tragere din estul enclavei baltice, potrivit comunicatului flotei, transmite Agerpres.

Ţinta lansărilor a fost reprezentată de poziţii inamice ipotetice situate la mare distanţă, întrucât rachetele Iskander au o rază de acţiune de până la 500 de kilometri. În plus, în timpul exerciţiilor, militarii ruşi au încercat de asemenea să perfecţioneze schimbarea operaţională a zonei de utilizare a rachetelor.

Acuzațiile Ucrainei

Ucraina susţine că armata rusă suferă o lipsă acută de muniţie, în special de rachete Iskander, care sunt utilizate pe scară largă pe câmpul de luptă ucrainean, pentru care Moscova a accelerat producţia în fabricile sale de armament.

Ce spune Kremlinul

La rândul său, Kremlinul a avertizat NATO că va lua "contramăsuri" militare la aderarea Finlandei la alianţă, printre care consolidarea securităţii pe flancul său vestic, inclusiv în Kaliningrad.

Astfel de măsuri ar include convenirea cu Minskul de a desfăşura arme nucleare tactice ruseşti pe teritoriul Belarusului, care are de asemenea frontiere cu Polonia şi ţările baltice.

Context

Rusia acuză NATO că a încurajat Ucraina să lanseze o contraofensivă rapidă pentru recuperarea teritoriilor din Donbas şi din sudul ţării până la graniţa administrativă cu peninsula anexată Crimeea. A