Kirilo Budanov prezice prăbuşirea Federației Ruse: A venit momentul

Autor: George Traicu
Publicat: 14-04-2023 13:31

Şeful Direcției Principale de Informații (GUR) din Ministerul Apărării de la Kiev, Kirilo Budanov, susţine că Rusia se află în pragul unor "schimbări tectonice", care vor duce nu doar la încheierea războiului pe care aceasta l-a declanşat împotriva Ucrainei, ci și la prăbușirea Federației Ruse, notează UNIAN, potrivit Rador.

"Granițele pot fi modificate. Aceasta este o greșeală creată artificial, iar acum a venit momentul prăbușirii acestei țări" - a declarat Budanov pentru ABC News, vorbind despre viitorul Federaţiei Ruse. Totodată, acesta și-a exprimat încrederea că Ucraina va recupera Crimeea și, totodată, a ridiculizat amenințările nucleare ale Kremlinului și ofensiva eșuată de iarnă a rușilor, care a dus la pierderi uriașe în rândul armatei ruse, fără a înregistra succese semnificative.

Kyrylo Oleksiyovych Budanov este șeful Direcției principale de informații a Ministerului Apărării al Ucrainei din august 2020. Budanov a fost anterior director adjunct al unuia dintre departamentele Serviciului de Informații Externe al Ucrainei. El deține gradul de general-maior.