Ministrul Boloș e gata să își taie salariul. Vrea să dea exemplul personal pentru reducerea cheltuielilor

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 15-04-2023 10:01
Actualizat: 15-04-2023 12:22

Sunt dispuși politicienii români să taie din salariul de ministru? Mai mulți lideri politici actuali au comentat acest subiect, în contextul deficitului bugetar major în care se află România în prezent.

După Sfintele Sărbători de Paște, Guvernul vine în forță cu un pachet de criză, care ar trebui implementat chiar după aceste zile libere. Mai mulți miniștri au declarat dacă și în ce măsură ar fi dispuși să își taie din salariu pentru a face economie la bugetul de stat, anunță romaniatv.net.

Se estimează că în acest an, gaura de la bugetul de stat se va ridica la 20 de miliarde de lei. Sume menționată este de-a dreptul uriașă, iar întrebarea care este acum pe buzele românilor este: „sunt dispuși miniștrii României să își micșoreze salariul în semn de solidaritate cu poporul?”.

Ce spun miniștrii Boloș, Spătaru și Cadariu

Ministrul Economiei a declarat că este de părere că nivelul de salarizare pentru angajații ministerului lui este unul modic și că preferă o decizie oficială până să comenteze acest aspect.

„Haideți să așteptăm o astfel de decizie. Din punctul meu de vedere, nivelul de salarizare al Ministerului Economiei este unul decent pentru angajații acestui minister”, a declarat Florin Spătaru, ministrul Economiei.

Pe de altă parte, ministrul Turismului Daniel Cadariu consideră că nu te poți opune unei decizii politice și unui act normativ.

„Dacă decizia e luată, nici nu trebuie întrebat ministrul. Decizia dacă e luată din punct de vedere politic și adoptată printr-un act normativ nu ai ce comenta”, a spus și Daniel Cadariu, ministrul Turismului.

Iar pe de altă parte, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat că este gata oricând să accepte tăierile salariale, dacă astfel le poate demonstra românilor faptul că este solidar.

„Dacă aceasta rezolvă problema de sustenabilitate a finanțelor publice și, în spirit de solidaritate cu necazurile oamenilor, nu am niciun fel de problemă să fim solidari cu oamenii și să accept această reducere”, a declarat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Iar președintele Klaus Iohannis, când este întrebat dacă va face economie, spune că se va încadra în bugetul aprobat de Guvern și că nu acceptă tăierile din pix ale politicienilor. Pe de altă parte, tot președintele Klaus Iohannis pleacă în turneu de Paște, chiar pe 18 aprilie, în America Latină.