Antonio Guterres, secretarul general ONU, solicită oprirea violențelor între facțiunile implicate în conflictul din Sudan

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 16-04-2023 04:18

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a cerut sâmbătă încetarea imediată a violențelor din Sudan, a afirmat pe Twitter purtătorul său de cuvânt, informează Rador.

Ciocnirile dintre armată și o grupare paramilitară din ţară au provocat moartea a cel puțin 25 de persoane.

Antonio Guterres a discutat cu liderii armatei Sudanului și ai Forțelor de Sprijin Rapid, paramilitare, cu președintele Egiptului și cu cel al Comisiei Uniunii Africane, a adăugat purtătorul de cuvânt.