Prognoza meteo: Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

Autor: George Traicu
Publicat: 18-04-2023 19:32

Temperaturile vor fi în general normale pentru această perioadă, cu precipitații excedentare în unele zone ale țării, se arată în prognoza pe patru săptămâni publicată marți de Administrația Națională de Meteorologie.

Săptămâna 17.04.2023 – 24.04.2023

Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea sudică a țării, precum și în estul extrem, da și deficitar în regiunile nord-vestice și local în cele centrale, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 24.04.2023 – 01.05.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 01.05.2023 – 08.05.2023

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 08.05.2023 – 15.05.2023

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în extremitatea de nord-vest a țării, dar și local deficitare în sud-vest, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.